Cartea încearcă să pună în lumină adevărata semnificație a noțiunii de sabat, semnificație pe care a intenționat-o Dumnezeu încă de la actul creației omului ("sabatul ca "amintire"). În carte sabatul este privit ca fiind, în primul rând, "o stare", înainte de a fi "o zi", demonstrându-se că adevăratul sabat se obține doar prin iertarea lui Cristos (sabatul "prezent") și va fi gustat deplin de către om, abia la învierea trupului, în Împărăția lui Cristos (sabatul "speranța"). Sabatul, asemeni tăierii împrejur în carne, (celalalt "semn" al legământului mozaic), și-a împlinit scopul didactic, ambele "semne" transferându-se în inima omului născut din nou.